Alla Petrovna traversă apartamentul cu pași hotărâți, ignorând complet salutul bâlbâit al lui Victor, care părea stânjenit și nepregătit pentru confruntarea care urma.
Când ajunse în dormitor și o văzu pe Zoina întinsă în pat, palidă ca varul, tremurând și cu firele de la operație încă proaspete, chipul ei se întunecă. Părea că o furtună era pe cale să izbucnească nu pe cer, ci în sufletul ei de mamă.
— Victor! – strigă cu o voce atât de puternică și autoritară, încât pereții parcă vibrară. – Vino aici imediat!
Victor apăru în cadrul ușii, forțând un zâmbet nervos.
— Alla Petrovna, ce surpriză plăcută! Nu știam că veți veni…
— Taci! – îl întrerupse ea sec, cu o privire care i-ar fi făcut pe mulți să încremenească.
— Am auzit tot ce i-ai spus fiicei mele. Ce crezi, că e servitoarea ta?
— Dar… au venit mama și sora mea… trebuia să…
— Mama și sora ta pot merge liniștite la un restaurant dacă le e foame! Nu e treaba Zoinei să le pună masa!
Se întoarse spre Zoina, apropiindu-se de ea cu fața înroșită de indignare.
— Zoina a ieșit ieri din sala de operații! Abia respiră și tu o trimiți în bucătărie?
În acel moment, din living se auziră voci – mama și sora lui Victor discutau aprins despre cină.
Alla Petrovna se întoarse pe călcâie și porni spre ele, cu pasul sprinten și privirea rece.
— Bună seara – spuse ea cu o politețe glacială. – Sunt mama Zoinei.
— Așteptați cumva ca fiica mea, care abia a fost operată, să se ridice și să vă gătească?
Mama lui Victor – o femeie cu părul vopsit într-o nuanță stridentă, buze exagerat conturate și cercei uriași – se ridică furioasă.
— Ei bine, e soția lui Victor, nu? E datoria ei să aibă grijă de familie!
Alla Petrovna râse scurt, cu un aer de dispreț reținut.
— Să vă spun ceva: fiica mea muncea douăsprezece ore pe zi ca să plătească cursurile de contabilitate ale lui Victor. Tot ea a plătit avansul pentru acest apartament!
— Și acum, după o intervenție chirurgicală complicată, vreți să se târască în bucătărie ca să vă servească?
Sora lui Victor încercă timid să intervină:
— Dar noi am venit de departe…
— Perfect! – exclamă Alla Petrovna, ridicând o mână în aer. – Atunci întoarceți-vă de unde ați venit! Sau mergeți la restaurant!
Făcu o pauză, apoi zâmbi sarcastic:
— Sau, și mai bine… să gătească Victor! E timpul să învețe!
Victor încercă să protesteze, dar Alla Petrovna nu terminase.
— Și încă ceva! – spuse ea, scoțând telefonul din geantă. – Zoina vine cu mine. Se va recupera acasă, sub supravegherea mea. Am vorbit deja cu medicul ei. I-a recomandat o lună întreagă de odihnă completă.
— Nu poți s-o iei pur și simplu!
— Pot. Și o voi face! – îl întrerupse din nou. – Și dacă încerci să te opui, te dau în vileag.
— Să vedem ce vor spune colegii tăi de la firmă când vor afla cum îți tratezi soția bolnavă!
Victor se făcu alb la față. Lucra într-o companie în care imaginea conta enorm, iar un scandal personal putea să-i distrugă reputația.
— Alla Petrovna, haideți… să discutăm civilizat…
— Nu avem ce discuta! – răspunse ea categoric, apoi se întoarse spre fiica ei.
— Draga mea, ți-am pregătit camera acasă. Am toate medicamentele tale și mă voi ocupa personal de recuperarea ta.
Zoina izbucni în plâns, dar de data aceasta nu era de durere. Erau lacrimi de ușurare. Pentru prima dată după luni întregi, cineva era de partea ei. Cineva se ridicase în apărarea ei cu fermitate.
Mama și sora lui Victor se priviră în tăcere, apoi începură să-și strângă lucrurile.
— Ei bine, dacă e așa… – murmură mama lui Victor.
— Exact așa e! – confirmă cu hotărâre Alla Petrovna.
Apoi îl privi din nou pe Victor:
— Dacă vrei să-ți recâștigi soția, va trebui să înveți ce înseamnă respectul. Dacă nu, va rămâne cu mine. Pentru totdeauna.
După ce toți plecară, apartamentul se scufundă într-o liniște apăsătoare.
Victor rămase singur pe canapeaua din living, și abia atunci înțelese cu adevărat cât de aproape era să piardă totul – nu doar pe Zoina, ci și respectul de sine.
A doua zi, sosi în fața ușii Allei Petrovna cu un buchet de flori în mână și un aer de umilință sinceră.
— Am venit să-mi cer iertare – spuse cu o voce abia auzită – și să învăț cum să fiu un soț adevărat.
Alla Petrovna îl privi fix, apoi deschise ușa larg.
— Primul pas este să înveți să gătești – îi spuse. – Zoinei îi trebuie o supă bună de pui. Ia-ți șorțul!
Și pentru prima dată în viața lui de căsnicie, Victor intră în bucătărie nu ca să ceară, ci ca să învețe să dăruiască.
