Marina a ajuns la biroul avocatului mai devreme decât fusese programată. Nu putea să stea acasă — tensiunea creștea cu fiecare minut. Ținea în mâini un dosar plin de printuri: extrase bancare, contractul de donație, copii ale pașaportului lui Serghei, chiar și documente vechi cu semnătura lui.
Când avocatul a intrat, Marina s-a ridicat imediat.
— Am adus totul.
— Perfect, — răspunse avocatul calm, în timp ce își scotea paltonul. — Să vedem.
S-au așezat unul lângă altul. Singurul zgomot era foșnetul hârtiei.
— Iată contractul de donație, — Marina a arătat o pagină. — Și semnătura din pașaport. Și mai este ceva — în documentele bancare.
Avocatul le analiza cu atenție.
Un minut.
Două.
Trei.
Deodată, un zâmbet subtil i-a apărut pe buze.
— Aveți dreptate.
Marina s-a încordat.
— Cât de grav este?
Avocatul a pus documentele deoparte și s-a uitat direct la ea.
— Nu este doar o greșeală. Aceasta poate fi un motiv pentru anularea tranzacției.
— Deci… nu doar că a trecut mașina pe numele altcuiva?
— Se pare că s-a grăbit. Sau a presupus că nimeni nu va verifica detaliile.
Marina zâmbi ușor.
— Întotdeauna a fost sigur că „nu mă voi băga în hârtii”.
— Și s-a înșelat, — spuse avocatul calm. — Acum avem o poziție puternică.
În aceeași zi, au trimis o cerere la biroul notarului unde se presupunea că fusese încheiat contractul.
Și răspunsul a venit mai repede decât se așteptau.
Marina citi scrisoarea și simți cum un fior rece îi străbate trupul.
— Ce scrie acolo? — întrebă avocatul.
Marina ridică încet privirea.
— Un astfel de contract… nu există la ei.
Urma o pauză.
— Repetă, — spuse avocatul încet.
— În registrul lor, acest contract nu există.
Avocatul se lăsă pe spătarul scaunului.
— Deci… nici măcar nu e o greșeală.
— Atunci ce este?
— Este o falsificare, Marina.
Cuvântul răsună greu, aproape mai tare decât era nevoie.
Seara, telefonul sună.
Serghei.
Marina privi ecranul câteva secunde înainte să răspundă.
— Da?
— Ei bine, ai găsit avocat? — vocea lui era batjocoritoare.
Marina zâmbi. Calm. Rece.
— Am găsit.
— Și ce ți-a spus? Că nu ai nicio șansă?
— Din contră.
O pauză.
— Cum adică?
Marina rostise încet:
— Planul tău „perfect” se prăbușește.
Serghei zâmbi ironic.
— Nu mă face să râd.
— N-aș face-o dacă ar fi fost doar despre mașină.
La celălalt capăt domnea tăcerea.
— Despre ce vorbești?
— Despre falsificarea documentelor, Serghei.
Și acum tăcerea lui era totală.
Marina îi auzea respirația.
— Te înșeli, — spuse în cele din urmă.
Dar siguranța din vocea lui dispăruse.
— Serios? Atunci explică-mi de ce notarul nu confirmă contractul.
O secundă. Două.
— Te-ai băgat unde nu trebuia.
— Nu, Serghei. Am verificat doar ceea ce tu credeai că e „invizibil”.
El expiră brusc.
— Și ce vrei acum?
Marina se ridică și se apropiă de fereastră. Orașul de afară trăia viața lui, dar pentru ea totul se concentra în această conversație.
— Dreptate.
— Câtă?
Ea zâmbi.
— Mai crezi că e doar despre bani?
— Nu e așa?
Marina închise ochii pentru o clipă.
— Nu mai e.
A doua zi, situația a luat o întorsătură neașteptată.
La biroul avocatului îi aștepta o surpriză suplimentară.
— Am verificat istoricul tău de credit, — spuse acesta.
Marina se încordă.
— Și?
— Creditul pentru mașină… încă e pe numele tău.
— Știu.
— Dar ultimele trei luni nu s-au efectuat plăți.
Marina îngheță.
— Ce?..
— Serghei a încetat să plătească.
O secundă — și totul a devenit clar.
Mașina — la sora lui.
Creditul — pe numele ei.
Datoriile — și ele pe numele ei.
Marina se lăsă încet pe scaun.
— Voia să-mi lase… tot asta?
Avocatul dădu din cap.
— Se pare că da.
Marina strânse pumnii.
În pieptul ei nu se ridica doar furie.
Era ceva mai profund.
Trădare.
Rece. Calculată.
— Bine, — spuse ea încet.
— Ce anume? — întrebă avocatul.
Marina ridică privirea.
Și nu mai era nicio îndoială.
— Atunci mergem până la capăt.
— Sunteți sigură?
— Absolut.
Facu o pauză și adăugă:
— Acum nu mai e doar divorț.
— Atunci ce e?
Marina rosti încet, clar:
— Va fi un caz în instanță.
