Ușa dormitorului se deschise.
Elena stătea acolo tremurând, cu lacrimi pe obraji. O mână îi rămăsese înțepenită pe lemn, ca și cum nu se putea desprinde de momentul în care înțelesese că trebuie să intre.
Pentru o secundă îngrozitoare, nimeni nu spuse nimic.
Tăcerea era grea, aproape sufocantă.
Soțul ei se ridică brusc din pat. Prea repede. Prea vinovat. Fața lui îl trăda înainte să apuce să spună ceva.
Lângă el stătea mama lui. Deja defensivă. Deja furioasă. Ca și cum Elena ar fi greșit doar pentru că auzise adevărul.
Elena se uită mai întâi la el.
Nu la ea.
Doar la el.
Vocea îi ieși slabă, ruptă.
„Să te prefaci… în ce?”
El deschise gura, dar nu ieși niciun cuvânt.
Și acea tăcere îi răspunse înaintea lui.
Chipul Elenei se frânse. Ceva din ea se rupse complet.
Toată iubirea, toată încrederea, toate lucrurile mici pe care le construise în sufletul ei—deodată păreau ireale.
Mama lui făcu un pas înainte prima, rece și controlatoare.
„Nu trebuia să auzi asta niciodată.”
Elena se întoarse încet spre ea, șocată.
Apoi din nou spre el.
El nu o putea privi în ochi.
Și asta a durut cel mai tare.
În cele din urmă, el vorbi cu vocea spartă.
„La început… mă prefăceam că te iubesc.”
Elena rămase fără aer o clipă.
Lumea i se învârti.
Își înghiți plânsul.
Mama lui se apropie, ca și cum ar fi vrut să protejeze minciuna pe care o construise.
„Eu i-am spus să facă asta,” zise tăios. „Erai prea fragilă. Aveai nevoie de stabilitate. De casa asta.”
Elena o privi neîncrezătoare.
„De casa asta?” șopti.
De parcă viața ei fusese aranjată fără ca ea să știe.
Soțul ei părea acum sfărâmat.
„La început am jucat un rol,” spuse cu lacrimi în ochi. „Dar nu mai e așa.”
Elena tremura.
Voia să-l creadă.
Dar durerea era mai puternică decât speranța.
El făcu un pas atent spre ea.
„Am rămas pentru că m-am îndrăgostit cu adevărat de tine.”
O lacrimă îi coborî pe obraz.
Mama lui izbucni.
„Ajunge. Taci.”
El se întoarse spre ea pentru prima dată cu furie.
„Nu,” spuse. „S-a terminat.”
Elena stătea între ei, cu inima bătându-i nebunește.
Și atunci mama lui spuse:
„Ea încă nu știe de ce te-ai căsătorit cu ea.”
Elena se întoarse încet spre el.
Fața lui devenise complet palidă.
Și în acea tăcere îngrozitoare, ea șopti:
„De ce te-ai căsătorit cu mine?”
