Sala roz era plină de parfumul delicat al florilor albe și de strălucirea fină a sticlelor, care scânteiau în lumină. Ziua aceasta era încărcată de bucurie și trebuia să rămână memorabilă pentru toți cei prezenți. Totuși, așa cum se întâmplă adesea, și în această zi de poveste apăreau mici umbre de tristețe.
— Doamne, fetița mea, nu-ți frânge inima așa! — oftă Olga Sergeevna când a intrat în hol și l-a văzut pe Anna stând în fotoliul din camera ei, cu fața umezită de lacrimi. Trecuseră puțin peste treizeci de minute de când Veronica și Danil plecaseră, iar Anna, deși în prezența lor își stăpânea emoțiile, acum, fiind singură, nu mai putea să le țină sub control.
Olga Sergeevna știa bine cât de mult îl detesta Anna pe fratele ei. Inima ei s-a strâns când a văzut că fiica ei încerca să facă ca nimic să nu se fi întâmplat, ca și cum ar fi fost o zi obișnuită. Dar, în realitate, totul era doar un narativ ascuns; sentimentele dispar doar pentru ochi, dar în inimă rămân, pregătite pentru noi atacuri.
— S-a întâmplat chiar ceva atât de special? — șopti Olga, aflând despre despărțirea dintre Anna și Danil. — S-a întâlnit cu o fată, apoi s-a îndrăgostit de alta… Ce e atât de special în asta? Bărbații nu sunt ceva extraordinar în lume…
Anna era tensionată, plină de emoții și durere. În sufletul ei exista deja răspunsul la întrebarea mamei, dar vocea încă nu voia să se ridice:
— Poate că e mai bine că s-a despărțit de Veronica… — spuse Olga, cu căldură, încercând să o liniștească.
Anna se gândi adânc și oftă profund: — Ai dreptate… De fapt, niciodată nu l-am iubit cu adevărat, și Veronica oricum nu va fi logodnica lui…
— De ce nu? — întrebă ea cu severitate, iar în ochii săi apăru durerea. Nu era vorba doar de pierdere, ci și de realizarea că Danil era cu adevărat un partener bun: tânăr, atrăgător, educat, dintr-o familie bună. Mintea ei analiza rapid totul — cum putea cineva să o părăsească, dar viața nu se termina aici, ci începea un nou capitol.
În liniștea sălii, ritmul inimii Annei se accelera. Soarele se reflecta în geam, inundând camera cu raze aurii. Ochii Annei se întunecară din nou la gândul Veronicăi, care părea să planifice fiecare pas pentru a crea probleme. Ea se ridică încet, luă băutura încă fierbinte și o sorbi, nu doar pentru a-și calma sora, ci și pentru a-și liniști propriile emoții.
Olga Sergeevna stătea lângă ea, urmărind și gândindu-se cum să folosească acest moment pentru a o ajuta pe Anna să se elibereze. — Amintește-ți, fiica mea, viața este plină de surprize. Pierderea unui lucru poate fi începutul unor noi oportunități — spuse ea, ușurând durerea ușor.
Anna se gândi adânc. Privind camera, fiecare obiect îi amintea de trecut — fiecare floare, fiecare cuvânt spus. Inima ei era încă plină de răni, dar durerea emoțională începea să se risipească, ca mirosul câmpului umed după ploaia de vară.
— Poate că a fost mai bine că s-a întâmplat așa — șopti Anna, dându-și curaj să meargă mai departe. Ochii ei se luminaseră ușor, iar emoțiile încet se linișteau.
Olga dorea ca Anna să simtă propria putere și să se elibereze de resentimente. — Nu uita niciodată, fiica mea, că talentul și frumusețea unui om nu stau doar în aspectul exterior. Ceea ce contează cu adevărat este sufletul și puritatea inimii — spuse ea, iar Anna simți pentru prima dată că poate începe un nou capitol în viața sa.
Razele soarelui pătrundeau acum în cameră puțin diferit — parcă pregătindu-se pentru un nou început. În mintea Annei se conturau planuri noi, vise noi și speranța că în viitor va avea un partener și prieteni mai buni.
Și, cel mai important, nu mai era doar cufundată în durerea pierderii — inima ei începea să accepte libertatea și o nouă percepție asupra propriei identități.
