–Mamă, mamă, dormi? Trezește-te, mamă!
Egorca se trezise de mult și tot încerca să-și trezească mama, dar ea nu răspundea. Olca se trezise și ea, ridicându-și piciorușele dolofane cu tălpile rotunde spre tavan. Dar mama continua să doarmă adânc, parcă uitase complet de lume.
În casă era frig. Egorca a mers să aducă lemne din șură și le-a pus în sobă. Se gândea că mama probabil s-a răcit și doarme foarte profund. Căuta chibrituri, dar nu găsea – mama le ascunsese sus. Olca a început să plângă tare.
Cu greu a scos-o Egorca din leagăn; fundulețul ei era ud și rece, iar cămașa până la spate era toată udă.
–Uuuh, scumpo, ce ai pățit? E frig? Da, e frig! Mama e obosită, doarme acum… se va trezi și va încălzi soba. Așteaptă puțin, am terci, o să te hrănesc.
Egorca îi dădea Olcăi terci rece. Ea îl apuca cu mânuțele ca un pui flamând, trăgea lingurița spre gură și se ținea de mâna lui Egorca. Micuța era flămândă, iar Egorca și el voia să mănânce, dar nu mai era chiar copil – curând urma să meargă la școală. După iarnă va veni vara, iar apoi… Egorca va merge la școală.
De ce mama nu se trezea atât de mult timp? Ce se întâmplă? Frigul era pătrunzător…
Egorca a învelit-o pe Olca, sătulă, într-o pătură groasă și i-a schimbat mai întâi cămașa udă. Apoi s-a învelit și el, a mâncat puțin pâine cu lapte și s-a așezat să-i spună povești, strigând ocazional mama, dar aceasta rămânea tăcută.
Cineva a bătut la ușă. Era mătușa Katia, vecina.
–Gospodari, dormiți până la prânz? E aproape seară și soba nu e aprinsă. Mașa… Egorușka, dar de ce sunteți îmbrăcați așa?
–Mama nu se trezește… – Egorca nu a mai putut și a izbucnit în plâns.
–Cum așa? O, Dumnezeule, Mașa… Egorușka, hai repede, veniți la noi!
Mătușa Katia a luat-o pe Olca, învelită în pătură, l-a prins pe Egorca de mână și au alergat repede spre casa ei.
–Ulia, Uliana, ia copiii, draga mea, hrănește-i… eu trebuie să fug la mătușa Klava, oh…
–Mamă?
Mătușa Katia a șoptit ceva la urechea Ulianei. Aceasta și-a acoperit gura cu mâinile, a luat-o pe Olca și l-a strigat pe Egorca. El a mai văzut încă o dată mama. Stătea frumoasă, cu flori în jurul ei, iar bunicile, care ședeau aproape, plângeau și îl împingeau spre mama. Era rece. Egorca i-a atins mâna cu delicatețe.
Tatăl a venit, i-a luat pe copii, a plâns mult și striga mama pe nume:
–Mașa, Mașa, ce să fac acum?
Egorca a înțeles că tatăl său nu știa ce să facă. I-a atins mâna. Era caldă.
–Tată, mama a fost îngropată, am aruncat pământul. Nu poate să vină înapoi.
–Știu, știu, fiule. Eu sunt vinovat… – plângea tatăl, rupându-și hainele.
Mătușa Katia a venit:
–Mihail, ai hrănit copiii măcar?
Tatăl stătea aplecat, privind înainte, fără niciun răspuns.
–Este vina mea, Katia.
–Acum nu mai are rost să te învinovățești. Hai, du-te la președinte, te va primi înapoi.
Egorca stătea într-un colț și plângea în liniște, dorindu-și enorm de mult mama.
O săptămână mai târziu, a venit mătușa Zoia. O numea pe copii „orfani”, plângea zgomotos, se ocupa de gospodărie, a strâns prosoapele brodate de mama și a poruncit să o numească „mamă”. Tatăl venea acasă posomorât, stătea cu mătușa Zoia și beau vin roșu.
Egorca nu putea să o numească „mamă”, dar Olca, mică și inocentă, putea. Mătușa Zoia a început să-l certe pe Egorca și să se plângă tatălui, iar acesta, la un moment dat, l-a lovit. Olca plângea, Egorca nu.
Băiatul a decis să fugă, dar cum să lase Olca singură? Atunci a venit bunica, cerând să le ia pe copii. Deși Egorca nu o cunoștea bine, era mai bine la bunica maternă decât cu mătușa Zoia. Tatăl a refuzat.
Atunci Egorca a hotărât să plece în oraș, să găsească bunica mamei, pe care tatăl nu le-o dăduse. S-a pregătit, s-a despărțit de Olca și i-a promis că o va aduce înapoi. Olca părea că înțelege și s-a agățat de cămașa lui, plângând.
Mergea, ștergându-și lacrimile cu mâneca cămășii ponosite. Deodată, cineva l-a strigat – era Uliana, fiica mătușii Katia, care îl va învăța în clasa întâi. Egorca a izbucnit în lacrimi când aceasta l-a îmbrățișat.
–Hai, – a spus Uliana cu sprâncenele încruntate, l-a dus acasă la ea și i-a spus mătușei Katia ceva.
Uliana țipa, a luat-o pe Olca din mâinile mătușii Zoia, a pus ordine în casă și l-a mustrat pe tată pentru că lăsase copiii fără mamă.
–Mamă – șoptea Egorca, culcându-se lângă Olca.
–Mamă – răspundea Olca.
Pe 1 septembrie, Egorca a mers la clasa întâi, ținut de mână de tatăl său mândru, care o purta pe Olca în brațe, îmbrăcată frumos.
Egorca a intrat mândru în școala lui preferată, în clasa lui preferată, la învățătoarea lui preferată, Uliana Sergeevna.
–Mamă… – șoptea Egorca, rostind pentru prima dată de mult timp acest cuvânt dulce.
Cu timpul, imaginea mamei lui se va estompa, dar dragostea Ulianei Sergeevna, „mama” lor mică, rămânea vie. Tatăl și Uliana au crescut și ceilalți copii, trăind o viață plină de respect și dragoste. Iar acum, nepoții și strănepoții trăiesc după învățăturile lor…
