Dimineața după plecarea lui era orbitor de liniștită. Liza s-a trezit auzindu-și propriul respirație — egală, neobișnuit de calmă. Pentru prima dată după ani întregi, nimeni nu se mișca în pat alături de ea, nu oftă sau nu mormăia iritat despre cafeaua rece. Tăcerea părea ciudată, aproape eliberatoare.
S-a ridicat încet în pat și, brusc, a realizat: frica nu mai era. Nu exista nicio frică, nicio panică — doar o senzație ciudată de liniște care o învăluia ca o pătură moale.
În bucătărie, totul era la locul său. Cana lui Bogdan stătea în chiuvetă, firimiturile lui erau răsfirate pe masă, iar jacheta lui atârna încă pe spătarul scaunului, ca și cum s-ar fi așteptat să se întoarcă în orice moment.
Plecase, dar urmele prezenței lui pluteau încă în aer, parcă să verifice dacă poate se va răzgândi.
Pe la prânz, telefonul a sunat.
— Liza, ce-ai făcut?! — Vocea Annei Iurevna era ascuțită, ca un cuțit. — Bogdan a petrecut noaptea nu se știe unde!
Liza și-a închis ochii pentru o clipă, a tras aer adânc și a spus calm:
— A plecat, Anna Iurevna.
— A plecat?! — striga aproape soacra ei. — Ai adus fiul meu la asta! Ai fost mereu rece, nerecunoascătoare! Ți-am spus de la început: nu sunteți potriviți!
Liza asculta în tăcere. Când torentul de acuzații s-a domolit, a spus încet:
— M-a înșelat. Mult timp. Și plănuia să mă dea afară din propriul meu apartament.
A urmat o pauză lungă.
— Prostii, — a spus în cele din urmă Anna Iurevna. — Toți bărbații sunt așa. Trebuie să suporți. Și tu ce-ai făcut? Acum ești singură, fără bani, fără viitor.
Conexiunea s-a întrerupt.
Liza a lăsat încet telefonul pe masă. Mâinile îi tremurau, dar nu de frică — de conștientizarea cât de singură fusese în toți acești ani, chiar și în căsătorie.
Seara, cineva a sunat la ușă. La prag stătea Jana.
Tânără, îngrijită, cu un zâmbet sigur pe sine și o geantă scumpă pe umăr. Privea către Liza cu o combinație de curiozitate și aproape milă.
— Voiam să vorbim, — a spus ea încet. — Fără isterii.
Liza a făcut un pas înapoi, lăsând-o să intre.
— El a spus că tu ești… diferită, — spuse Jana, privind în jur, parcă evaluând apartamentul. — Slabă. Dependentă.
Liza a zâmbit ușor.
— A spus multe lucruri.
Jana și-a aranjat nervos părul și, brusc, a spus:
— Sunt însărcinată, — izbucni ea fără avertisment. — Și Bogdan a spus că veți rezolva totul civilizat.
Cuvântul „însărcinată” a lovit ca o palmă puternică. Aerul părea să se îngroașe, greu de tensiune.
— Felicitări, — a spus Liza încet.
Jana părea derutată. Evident, se aștepta la altă reacție.
— Nu… vei face probleme?
Liza s-a apropiat de dulap, a scos o cutie și a deschis-o chiar în fața Janei. Diplome, certificate, documente — aranjate cu grijă.
— Problemele mele s-au terminat, — a spus calm. — Acum ele încep pentru el.
Jana s-a înroșit. Pentru prima dată, frica i-a străbătut privirea.
Când ușa s-a închis după oaspete, Liza a rămas mult timp în tăcere. Crăpăturile nu fuseseră în viața ei — erau în iluziile altora.
Și în curând aveau să se prăbușească.
