Alexei stătea nemișcat.
Fotografia încă strălucea pe ecran, ca o sentință de care nu te puteai dezlipi. Acum cinci ani. Balul de absolvire al liceului. Kristina — cu panglica peste umăr, cu un zâmbet naiv și ochi în care încă nu se zărea nici șiretenie, nici calcul.
Și dintr-odată, tot ce considera el „viață nouă” părea… ieftin și gol.
— Este o greșeală, — spuse el brusc, făcând un pas înapoi. — Pe internet poți găsi orice acum. Photoshop, arhive, știri false…
Elena zâmbi ușor, aproape ironic.
— Desigur. Și părinții ei probabil sunt și ei falși, nu?
Din nou trecu cu degetul peste ecran și arătă o altă fotografie.
Kristina stătea lângă un bărbat mai în vârstă și o femeie. Subscrisul: „Familia mea. Mulțumesc pentru tot, mamă și tată ❤️”
Alexei își pierduse culoarea feței.
— Eu… eu nu știam, — murmura el.
— Și nici nu ai vrut să știi, — răspunse Elena calm. — Ți-a fost prea confortabil să crezi în o poveste frumoasă.
Își trecu mâna brusc peste față, ca și cum ar fi vrut să șteargă realitatea.
— Ce importanță are cât avea atunci? Acum are douăzeci de ani! E adultă, independentă, și noi… noi ne iubim!
Ultimele cuvinte sunau nesigure, aproape fragile.
Elena se ridică.
Încet. Fără grabă. Și se apropie.
— Vă iubiți? — întrebă, privind-l direct în ochi. — Atunci explică-mi un lucru, Alexei.
Făcu o scurtă pauză.
— De ce plătești tu toate „ambițiile” ei?
Alexei își încordă maxilarul.
— Ce vrei să spui?
Elena se întoarse, luă un dosar de pe noptieră și i-l întinse.
— Extras de cont. Nu te-am urmărit. Pur și simplu suntem încă la aceeași bancă și unele plăți treceau prin contul nostru comun.
Deschise dosarul mecanic.
Cu cât răsfoia mai mult, cu atât îi strângea maxilarul mai tare.
— Chiria apartamentului… — murmură el.
— iPhone… — vocea îi deveni mai slabă.
— Salon de înfrumusețare…
— Turcia?
Ridică ochii.
— Te-ai uitat în finanțele mele?!
— Nu, — răspunse Elena calm. — Am făcut doar două și două.
Făcu un pas mai aproape.
— Spuneai că „trăiești”, nu? Că ai nevoie de adrenalină?
Ea făcu un mic semn către documente.
— Ei bine, iată adrenalină ta. Pe credit.
Alexei închise dosarul brusc.
— Aceștia sunt banii mei! Am dreptul să-i cheltuiesc cum vreau!
— Desigur, — încuviință ea. — Doar că există un detaliu.
Și pentru prima dată, în glasul ei se auzi o ascuțime.
— Jumătate din acești bani sunt un credit luat pe numele nostru.
Tăcere.
Alexei îngheță.
— Ce?..
— L-ai luat acum șase luni, îți amintești? Pentru „renovarea bucătăriei”. Doar că bucătăria a rămas veche. Dar Kristina… s-a reînnoit complet.
Îi palise și mai mult fața.
— Vrei să spui…
— Vreau să spun, — îl întrerupse Elena, — că dacă pleci, nu iei doar valiza. Ci și datoriile.
El făcu un pas înapoi.
— Stai. Nu e corect!
— Corect? — ridică vocea pentru prima dată. — Corect e să mergi la o fată care ieri avea șaptesprezece ani și să-mi lași mie creditele pentru genele ei!
El tăcea.
În capul lui era haos.
Kristina… râsul ei… cuvintele ei „ești un bărbat adevărat”… rugămințile ei „hai, e doar o nimica, Alexei…”
Și brusc, totul se potrivi.
Prea perfect.
Prea repede.
Prea… scump.
— Ea… — înghiți el. — Ea nu e așa.
Elena îl privi lung.
— Atunci sun-o.
El îngheță.
— Acum. În fața mea. Spune-i că ai probleme cu banii. Că nu mai sunt creditele. Că nu vei putea să-i plătești viața.
Își încrucișă brațele.
— Și vom vedea cât va dura „răsăritul” vostru.
Alexei luă telefonul.
Degetele îi tremurau.
Se uită mult timp la numele „Kristina ❤️”, sperând să dispară de la sine.
Dar nu dispăru.
Apăsă „apel”.
Ton de apel.
Încă unul.
Și încă unul.
La al patrulea răspunse ea.
— Alex, unde ești? — vocea ei era ușoară, ușor mofturoasă. — Am comandat deja cina, ai promis…
Alexei își închise ochii.
— Kristina… am probleme. Cu banii.
O pauză.
Scurtă.
Dar în acea pauză, ceva se rupse.
— Ce vrei să spui? — vocea ei se schimbă brusc.
Inspiră adânc.
— Nu voi mai putea… să plătesc totul. Apartamentul, cumpărăturile… călătoriile…
O secundă. Două.
Și apoi — rece:
— Vorbești serios acum?
Își deschise ochii.
Și pentru prima dată în acea seară privi Elena ca și cum ar fi văzut-o pentru prima dată.
Iar ea doar privea tăcut.
Cum se prăbușește „viața lui nouă”.
