Serghei zâmbi satisfăcut, aproape arogant, în timp ce privea ecranul smartphone-ului său. Lumina rece a display-ului îi strălucea în ochi. Notificarea de la bancă spunea: „Operațiune efectuată cu succes. Sold: 12.478,16 ruble.”
Suma care, cu doar cinci minute în urmă, se afla în contul lor comun — banii obținuți din vânzarea vechiului apartament al bunicii — dispăruse complet. Fusese transferată pe cardul lui personal, nou, despre care Lena nu avea nici cea mai mică idee.
Se lăsă pe spate în scaunul de birou, simțindu-se ca un învingător, și formă un număr cunoscut. Telefonul fu preluat aproape imediat.
— Bună, iubita mea, — murmură el cu o voce joasă, catifelată, deși în biroul gol nu era nimeni care să-l audă. — N-ai idee ce zi este astăzi!
— Ce zi? — vocea Alinei, tânără și jucăușă, avea mereu asupra lui un efect amețitor.
— Ziua marelui câștig, — râse Serghei, savurându-și propria viclenie. — Tocmai am scos toți banii din contul comun. Până la ultima copeică. Apartamentul nostru cu două camere la mare este cu un pas mai aproape.
— Sereja! Serios? Chiar așa? — țipă entuziasmată Alina. — Și ea? Nu-și va da seama?
— Lena? — pufni el disprețuitor. — E doar o șoricică proastă. Toată ziua prin casă, gătește, crede că întârzii la muncă. Și-a dezactivat chiar și notificările de la bancă, ca să nu se streseze pentru fiecare ban. Ce idioată.
Banii erau ai ei, acum sunt ai noștri. Chiar dacă își dă seama, îi spun că i-am investit și i-am pierdut. Va înghiți. Femeile din astea casnice înghit tot.
Vorbea și se îmbăta de propria istețime. Lena, soția lui de șapte ani, i se părea acum o femeie naivă și lipsită de apărare. Ea îl crezuse întotdeauna fără rezerve. Iar el schimbase această încredere pe un trup tânăr și vise despre o viață nouă.
— Auzi, — continuă el. — Vin direct la tine după muncă. Comandăm mâncare, vin. Sărbătorim începutul unei noi ere. Iar diseară ne gândim cum să-i spunem despre divorț. Va fi scandal, lacrimi — știi cum e. Dar îi va trece. Unde să se ducă?
Nu observă că ușa biroului era întredeschisă. Și că în deschizătură stătea o femeie cu un coș plin de căpșuni proaspete — cumpărate special pentru a-și bucura soțul după o zi grea.
Lena încremeni, ca și cum s-ar fi transformat în piatră. Căpșunile i se părură dintr-odată grele, ca niște bulgări de pământ. Cuvintele soțului îi băteau în tâmple ca niște cuie încinse.
„Șoricică”, „proastă”, „va înghiți”… Dar cel mai dureros era gândul la bani. Toți banii. Ai bunicii. Banii pentru viitorul lor, pentru copii… totul dispăruse.
Primul impuls a fost să intre, să-i smulgă telefonul și să-l lovească. Dar ceva o opri. O forță rece, necunoscută. Își aminti râsul lui — plin de bucurie. Era fericit pentru că o considera lipsită de valoare.
Fără niciun zgomot, închise ușa cu grijă. Lăsă coșul în hol și părăsi biroul la fel de tăcut. În mintea ei răsuna un singur gând: „N-ai idee, dragul meu. Bucuria ta nu va dura. Îți pregătesc o surpriză.”
Serghei ajunse acasă după miezul nopții, mirosind a vin și a parfum străin. Lena nu dormea. Stătea liniștită în bucătărie cu o carte.
— De ce nu dormi? — întrebă el, evitând să o privească.
— Te așteptam, — răspunse ea calm, zâmbind ușor. — Ești obosit?
— Ședință, — spuse el scurt și intră în baie.
Lena așteptă să se închidă ușa. Luă sacoul lui de pe scaun. Din buzunarul interior ieșea colțul unui card nou. Memoră numărul.
A doua zi dimineață, Serghei plecă mulțumit. Lena era calmă, chiar afectuoasă. Îl sărută și îi ură o zi bună. „Idioata”, gândi el.
Mai târziu, deschise aplicația bancară. Sold: 0,00.
— Ce naiba? — șopti el. Reîmprospătă pagina. Tot zero.
Sună la bancă. I se spuse că banii fuseseră transferați dimineața.
— Este imposibil! — strigă el.
— Accesul a fost realizat de pe dispozitivul dumneavoastră, — i se răspunse.
Îngheță. Doar Lena știa parola…
O sună. Nu răspundea. Intră în panică și se întoarse acasă. Apartamentul era gol. Pe masă — un plic.
„Surpriză”.
Cu mâini tremurânde, îl deschise. Înăuntru era o dovadă a transferului și un bilet:
„Sereja. Ai avut dreptate — am fost proastă. Mult timp. Dar și proștii învață. Mulțumesc pentru lecție. Am pus banii la locul lor. Și i-am luat și pe ai tăi — pentru daune morale.
Cu copiii ne-am găsit un apartament nou. Mai mic, dar al nostru. Am depus deja actele de divorț. Va fi rapid. Apartamentul îl vindem, banii îi împărțim. Tu vei primi un sfert. Voiai o viață nouă — începe-o. Fără mine.
P.S. Codul telefonului tău este 1111.”
Foaia îi căzu din mâini. Bucuria lui dispăruse complet. Și cel mai dureros nu era pierderea banilor. Ci faptul că înțelegea acum: femeia pe care o numise „proastă” fusese, de fapt, mai inteligentă, mai puternică și mai demnă decât el. Iar ea își va aminti această „surpriză” cu un zâmbet. El — doar cu amărăciune.
