— Căteluș, rază de soare, te deranjează dacă trecem pe la voi astăzi? — vocea Valentinei Sergeevna suna blând, aproape afectuos.
Caterina a înghețat pentru o secundă, ținând telefonul la ureche. Era aproape ora șapte seara, abia pusese cina pe aragaz și spera să petreacă o seară liniștită cu Dmitri.
— Astăzi? — a întrebat ea cu grijă, încercând să nu-și arate surprinderea. — Și… cine este „noi”?
— Eh, doar cu vecina mea, Zinaida Petrovna. Nu te superi, nu-i așa? Vom sta doar puțin, să bem o ceașcă de ceai.
Caterina ezita. Să refuze ar fi fost incomod — totuși era soacra ei, mama soțului. Și până acum, Valentina Sergeevna se purtase destul de respectuos.
— Bine… — a răspuns ea încet. — Veniți.
A pus receptorul și s-a uitat la Dmitri, care deja își dădea jos geaca.
— Mama ta vine acum. Cu o anumită Zinaida Petrovna.
Dmitri doar a ridicat din umeri:
— Și ce dacă? Să intre. Nu sunt oameni străini.
Caterina nu a răspuns. Un sentiment neplăcut i-a străbătut stomacul, dar l-a alungat rapid. *„Sunt doar musafiri,”* își spunea ea.
După aproximativ patruzeci de minute, a sunat soneria. Valentina Sergeevna a intrat prima, cu încredere, ca și cum ar fi fost gazda casei.
— Oh, ce cochet e la voi! — a spus ea tare, fără să-și dea jos paltonul. — Zina, intră, nu te sfii.
După ea, a intrat o femeie plinuță, în jur de șaizeci de ani, care privea curioasă în jur.
— Ce apartament! — a exclamat ea. — În centru, tavan înalt… Aveți noroc.
Caterina a zâmbit forțat:
— Vă rog, haideți în bucătărie.
Dar soacra ei mergea deja spre living.
— Zina, uită-te la amenajare! — a deschis ușa dormitorului. — Și aici e dormitorul… Spațios, nu-i așa?
Caterina a rămas nemișcată în hol, paralizată.
— Valentina Sergeevna… — a început ea cu precauție. — Poate… nu ar trebui…
— Ah, Catya! — a făcut ea cu mâna. — Sunt ai noștri.
Cuvântul *„ai noștri”* a sunat într-un mod ciudat, neplăcut.
Seara a trecut zgomotos. Zinaida Petrovna a pus nenumărate întrebări despre apartament, costul renovării și vecini. Valentina Sergeevna răspundea în locul Caterinei, de parcă era proprietatea ei, atingând frecvent mobila acesteia.
— Vrem să mai facem câteva schimbări aici, — spunea ea. — I-am spus deja lui Dmitri că acest perete e mai bine să fie dărâmat.
Caterina și-a ridicat brusc privirea:
— Care perete?
— Între bucătărie și living. Va fi mai spațios.
— Dar… nu am discutat despre asta, — a spus ea încet, privind spre soțul ei.
Dmitri a întors privirea:
— Mamă, să vorbim mai târziu…
Dar soacra deja râdea:
— Ah, sunteți tineri, nu înțelegeți nimic. Vă voi ajuta eu.
Mai târziu, când musafirii au plecat în sfârșit, Caterina ștergea tăcut masa. Dmitri a venit pe la spate și a îmbrățișat-o.
— Ce-i? Te-ai supărat?
S-a întors încet:
— Dim… nu ți se pare că mama ta se comportă… ca acasă la ea?
El a oftat:
— Hai, pur și simplu e grijulie cu noi.
Caterina nu a spus nimic. Doar a privit către ușa, în spatele căreia, cu o oră înainte, străini umblaseră prin dormitorul ei.
Și pentru prima dată de când locuia în acest apartament, s-a simțit… neliniștită.
Săptămânile următoare au devenit o adevărată încercare. Caterina simțea cum liniștea și confortul, pe care le prețuia atât de mult, se dizolvau treptat sub prezența constantă a soacrei.
Valentina Sergeevna găsea aproape zilnic un motiv să vină: „să verifice florile de pe pervaz” sau „să sfătuiască unde să pună dulapul”.
— Căteluș, de ce pui această canapea atât de departe de fereastră? — întreba ea, intrând în living fără să bată. — Aici va fi mult mai bine, o voi muta eu.
Caterina abia reușea să-și stăpânească iritarea.
— Mamă… te rog, nu… — șopti ea încet, dar soacra doar ridică mâna și, ca și cum nu ar fi auzit-o, mută mobila.
De obicei, Dimitri încerca să aplaneze situația:
— Mamă, Katia decide singură unde să pună canapeaua. Hai să avem încredere în ea.
Dar Valentina Sergheievna doar râse:
— Ești încă prea tânăr pentru astfel de decizii, Dima. Eu știu mai bine ce este confortabil și primitor.
Într-o zi, Ecaterina se întoarse acasă după serviciu și găsi bucătăria complet răvășită. Pe masă erau plăcinte pe care nu le comandase, iar frigiderul era plin de conserve pe care soacra le adusese „pentru familie”.
— Mamă, ți-am spus să nu lași atât de multă mâncare — spuse Ecaterina, cu vocea tensionată.
— O, Katienka, asta este grijă! — răspunse Valentina Sergheievna cu un zâmbet, ca și cum tot ce făcea era perfect normal. — Ești prea serioasă, eu doar vreau să ajut.
În acel moment, Ecaterina înțelese: „ajutorul” nu mai era grijă, ci o invazie. Se uită la soțul ei, sperând la sprijin, dar Dimitri doar ridică din umeri:
— Hai să nu ne certăm…
Tensiunea creștea. Incidentul care o făcu pe Ecaterina să explodeze pentru prima dată avuse loc într-un weekend. Soacra invitase din nou oaspeți, fără să întrebe nici pe ea, nici pe soțul ei. În hol stătea un grup de vecini pe care Ecaterina îi cunoștea cu greu; râdeau și se uitau la lucrurile ei personale.
— Nu contează că acesta este CASA MEA?! — strigă Ecaterina, simțind cum un fior îi străbate corpul. — De ce veniți fără să anunțați?!
Oaspeții înghețară. Valentina Sergheievna se înroși, dar încercă imediat să transforme totul într-o glumă:
— Oh, Katjușa, nu te supăra, suntem ai noștri!
Ecaterina abia își ținu lacrimile. Înțelese că acest apartament nu mai era un loc al confortului, ci un câmp de luptă pentru granițele personale, unde părerea ei nu conta.
În acea seară, Dimitri încercă mult timp să-și liniștească soția, dar Ecaterina știa deja: dacă nu va pune limite acum, curând își va pierde identitatea în această casă.
— Dim… — șopti ea, privind-l în ochi — trebuie să-i spui mamei că acesta este casa noastră. A NOASTRĂ.
Dimitri încuviință din cap, realizând pentru prima dată că răbdarea nu mai era suficientă.
De atunci, în apartamentul lor plutea tensiune, un presimțire de schimbare — conflictul cu părinții soțului abia începuse, iar fiecare zi aducea noi provocări.
Zilele care au urmat după scandal au fost o adevărată încercare pentru Ecaterina. Simțea mereu tensiune: fiecare sonerie, fiecare pas în hol îi provoca anxietate. Dimitri era lângă ea, dar ezita — nu voia să se certe cu mama sa, dar nici să vadă cum soția lui își pierde liniștea în propria casă nu putea.
Într-o seară, în timp ce Ecaterina aranja cărțile pe rafturi, soneria o luă prin surprindere. La ușă stătea Valentina Sergheievna cu un sac imens plin de plăcinte.
— Ne-am gândit, Katjușa, că vom veni doar puțin… — începu ea, dar Ecaterina o întrerupse brusc:
— Mamă, ajunge! Este deja prea mult. Sunt obosită. Aceasta este casa mea, și aici trebuie să se respecte regulile noastre, nu mofturile voastre.
Valentina Sergheievna rămase pe loc, parcă nefiind pregătită pentru o astfel de fermitate. Pentru o clipă se făcu liniște, și Ecaterina simți că ceva se schimbase definitiv în interiorul ei.
— Înțeleg — spuse ea încet — că vreți să ajutați. Dar „ajutorul” vostru mai mult deranjează decât aduce bucurie. Dacă vreți să ne susțineți, vă rog să sunați înainte și să respectați granițele noastre.
Cuvintele Ecaterinei răsunară neașteptat de ferme. Dimitri, care stătea lângă ea, îi prinse mâna și șopti:
— Sunt mândru de tine. În sfârșit, cineva a spus-o cu voce tare.
Valentina Sergheievna lăsă tăcut sacul pe masă, își coborî privirea și plecă fără un cuvânt. Ecaterina simți ușurare și, în același timp, o durere ciudată: știa că relația nu va mai fi la fel și că nimic nu se va întoarce la vechiul statut.
Au trecut săptămâni. Soacra nu mai venea fără anunț. Dimitri deveni mai activ în apărarea spațiului lor familial, iar Ecaterina simți că apartamentul redevenise fortăreața lor. Putea să aranjeze mobila după gustul ei, să agațe tablouri și să pună cărțile așa cum dorea.
Într-o seară, stând pe canapea cu o cană de ceai, Ecaterina îi zâmbi lui Dimitri:
— Știi, mi-a fost teamă că nu voi putea apăra niciodată casa noastră. Dar acum am înțeles că granițele sunt importante. Nu doar pentru apartament, ci pentru noi și familia noastră.
Dimitri o îmbrățișă, și în acel moment apartamentul se umplu din nou de căldură și confort. Conflictul îi învățase să prețuiască spațiul personal, să respecte dorințele celuilalt și să nu se teamă să spună „nu”.
Casa redeveni fortăreața lor, dar acum cu o înțelegere nouă: grija nu trebuie să încalce libertatea, iar iubirea trebuie să fie respectuoasă. Ecaterina știa că nu va mai permite nimănui să îi invadeze spațiul personal, chiar dacă era mama soțului ei.
Privind în jur, înțelese că trecuseră proba și că ieșiseră mai puternici.
