Partea a 2-a – Continuarea poveștii
Ana a rămas la mine.
La început, în fiecare dimineață spunea că va pleca imediat ce va găsi un centru unde să fie primită.
— Nu te dă nimeni afară, i-am spus. Rămâi aici până când vei putea să te descurci singură.
Cu ajutorul câtorva foste colege, am strâns tot ce avea nevoie pentru copil.
Un pătuț.
Un cărucior.
Hăinuțe.
Scutece.
Câteva săptămâni mai târziu, Ana a născut o fetiță sănătoasă.
A numit-o Maria.
După ce s-a refăcut, Ana a început să-și caute un loc de muncă. Avea studii în contabilitate și experiență profesională, iar după câteva încercări a găsit în cele din urmă un post la o firmă din oraș.
Cât timp Ana era la serviciu, eu rămâneam cu Maria.
Pentru prima dată după mulți ani, apartamentul meu nu mai era tăcut.
Apoi, când Maria avea aproape șase luni, Ana a primit un mesaj.
Era de la fostul ei soț.
„Am auzit că spui peste tot că fata este a mea. Dacă ești atât de sigură, hai să facem un test de paternitate.”
Ana mi-a întins telefonul.
— Emilia, dacă vine după noi?
— Nu vine după „noi”. Problema este între voi doi. Tu hotărăști ce vrei să faci.
Ana a acceptat testul.
Nu pentru că își dorea să se întoarcă la el.
Voia doar ca bărbatul care o aruncase însărcinată în stradă să nu mai poată folosi aceeași minciună împotriva ei.
Rezultatul a confirmat paternitatea.
Maria era fiica lui.
Când a văzut rezultatul, și-a schimbat imediat povestea.
A spus că îi fusese frică.
Că băuse.
Că Ana îl presase.
Apoi a venit cu o propunere la care ea nu se așteptase niciodată.
— Vino acasă. Uităm tot.
Ana l-a privit îndelung.
— Care casă?
— Casa noastră.
— Casa din care m-ai dat afară însărcinată?
— Am greșit.
— Nu. Ai ales.
S-a enervat.
— Sunt tatăl Mariei.
— Da. Și va trebui să-ți asumi acest lucru.
— Atunci am dreptul să-mi văd copilul.
— Drepturile și obligațiile tale față de Maria vor fi stabilite în mod corespunzător. Dar eu nu mă întorc la tine.
A încercat să o convingă.
Apoi s-a supărat.
După aceea a acuzat-o că voia doar bani.
Ana nu și-a schimbat decizia.
Problemele legate de paternitate, contribuția lui financiară și relația lui cu Maria au fost stabilite separat.
El a rămas tatăl copilului.
Dar nu a redevenit soțul Anei.
Într-o seară, după ce Maria împlinise un an, Ana a venit acasă și a pus un plic pe masă.
— Ce este?
— Primul meu contract pe perioadă nedeterminată.
Am zâmbit.
— Atunci trebuie să sărbătorim.
Ana nu a zâmbit.
— Emilia, acum îmi permit să închiriez ceva. Nu vreau să profit de dumneavoastră.
Din camera alăturată se auzea Maria jucându-se.
— Vrei să pleci?
Ana s-a uitat spre ușa camerei.
Apoi spre mine.
— Nu știu.
— Atunci nu pleca doar pentru că ai impresia că trebuie. Pleci atunci când îți dorești cu adevărat.
Au rămas.
Nu pentru că Ana nu s-ar fi putut descurca singură.
Ci pentru că, între timp, acel apartament devenise și casa lor.
Astăzi, Maria aleargă prin camerele în care, ani întregi, nu se auzea nimic.
Ana are serviciul ei, banii ei și propria ei viață.
Nu s-a împăcat niciodată cu fostul ei soț.
El este tatăl Mariei și își asumă responsabilitățile stabilite față de copil, dar Ana nu s-a mai întors niciodată în casa din care fusese alungată.
Iar eu nu mai locuiesc singură.
În acea seară, în gară, am crezut că îi ofer unei femei însărcinate doar un pat pentru câteva nopți.
Nu știam că, atunci când am luat geanta Anei de lângă scaunul ei, urma să plec de acolo împreună cu familia care avea să-mi umple casa de viață.
