Marina a zâmbit cu adevărat.
Nu cu acel zâmbet nervos, forțat, care scapă unui om din frică, și nici cu masca obișnuită de politețe pe care o purta mereu. Era un zâmbet calm, aproape obosit, al unei femei care, în sfârșit, înțelegea totul.
— Bine, Oleg, — spuse ea încet. — Te-am auzit.
Mâna lui a rămas suspendată în aer. Se aștepta la țipete, lacrimi, isterie, amenințări cu divorțul — orice, numai la acest ton calm și egal nu. Oleg a coborât încet palma și și-a încruntat sprâncenele, ca și cum ar fi bănuit o capcană.
— Foarte bine, — mormăi el. — Atunci mâine mergem la notar.
Marina nu a răspuns. A trecut pe lângă el spre bucătărie, și-a turnat apă și a luat o înghițitură. Mâinile ei nu tremurau. Inima îi bătea calm și uniform. Exact asta o speria cel mai mult: faptul că nu-i era deloc frică.
În mintea ei, faptele se așezau ordonat, ca într-un tabel:
**Faptul întâi:** apartamentul fusese cumpărat înainte de căsătorie.
**Faptul al doilea:** Oleg nu investise niciun ban în el.
**Faptul al treilea:** amenințările cu violența nu mai erau emoții, ci un punct fără întoarcere.
— Nu înțelegi? — ridică vocea Oleg. — Nu se discută asta.
Marina se întoarse încet către el.
— Ai dreptate, — răspunse ea calm. — Chiar nu se discută.
În privirea lui trecu o scânteie de iritare, care se transformă rapid în satisfacție de sine. Credea că a învins-o. Că a câștigat.
Dar în acel moment, Marina își aminti de altceva.
Cum tatăl ei o învățase să nu semneze niciodată documente sub presiune.
Cum antrenorul ei de aikido spunea mereu: „Cea mai puternică atacare este calmul.”
Cum, odată, deja începuse de la zero și supraviețuise.
— Azi noapte voi dormi la o prietenă, — spuse ea calm, punându-și geaca. — Am nevoie să mă gândesc.
— Gândește-te repede, — zâmbi ironic Oleg. — Dobânzile curg în fiecare zi.
Ieși afară, închizând ușa cu grijă în urma ei. Liftul cobora încet, ca și cum secundele s-ar fi lungit intenționat. Abia când păși afară, în aerul rece, Marina își permise să respire.
Telefonul îi vibra în buzunar. Un mesaj de la un număr necunoscut:
*»Marina, sunt agentul imobiliar al Galinei Sergeevna. Trebuie să discutăm urgent un aspect legat de casă. Nu v-a spus tot.»*
Marina citi mesajul de două ori.
Și pentru prima dată în seara aceea, zâmbetul ei dispăru.
Încă nu știa cât de murdară avea să fie adevărul.
Și că în acea noapte va începe un joc în care, în sfârșit, ea va avea avantajul.
