## Partea a 2-a – Continuarea poveștii
Maria dormise prost. Știam asta pentru că o auzisem toată noaptea plimbându-se prin cameră.
Dimineața însă găsise deja un nou motiv pentru a ne opri.
— Nu pleacă nimeni nicăieri, declară ea. Petru are tensiunea mare.
Bunicul își bău liniștit cafeaua.
— Tensiunea mea este foarte bună.
— Te doare spatele.
— Mă doare de cincisprezece ani.
— Laboratoarele astea private sunt niște hoți!
Petru puse ceașca pe masă.
— Maria, dacă mai găsești un singur motiv pentru care să nu fac testul, încep să cred că Mara este cea mai deșteaptă persoană din casa asta.
Sorin nu mai râdea.
— Mamă, ce se întâmplă?
— Nimic!
— Atunci vii cu noi.
— De ce eu?
— Pentru că aseară aproape mi-ai rupt mâneca atunci când tata a spus că va face testul.
Maria se întoarse spre mine.
— Tu ai învățat copilul să spună prostiile astea!
— Nu.
— Minți!
Mara îmi strânse mâna.
— Eu am spus.
Maria se răsti imediat la ea:
— Tu să nu te amesteci în treburile oamenilor mari!
Petru se ridică.
— Nu mai țipa la copil.
Pentru prima dată, Maria tăcu.
Am plecat spre Pitești.
La laborator s-au făcut două teste ADN: unul între Mara și Sorin, iar celălalt între Sorin și Petru.
Când asistenta pregătea a doua probă, Maria se prăbuși brusc pe un scaun.
— Mi-e rău!
Sorin sări imediat.
— Mamă!
— Nu pot să respir.
Mara se sperie.
— Chemați ambulanța!
Asistenta se ridică.
— Sigur. Sun imediat la 112.
Maria deschise ochii.
— Nu!
Toți ne-am uitat la ea.
— Adică… nu mai este nevoie. Mi-a trecut.
Petru își suflecă mâneca.
— Luați proba.
Maria începu să plângă.
— Petru, te rog.
El o privi îndelung.
— În patruzeci de ani nu m-ai rugat niciodată așa.
Apoi își întinse brațul.
— Acum vreau și mai mult să aflu rezultatul.
În zilele următoare, situația deveni tot mai rea.
Nu pentru mine.
Pentru Maria.
Am mutat lada de sub pat și am constatat că boxerii nu ar fi putut fi ascunși atât de adânc pe cât pretinsese ea. Pur și simplu nu exista suficient spațiu.
Apoi Florica făcu greșeala care distruse întreaga minciună.
Venise să o consoleze pe Maria și, crezând că eu eram în curte, îi spuse:
— Ți-am zis să nu-i pui sub pat. Trebuia să-i lași în baie.
Dar eu eram pe hol.
Iar Sorin se afla chiar în spatele meu.
Amândoi auzisem totul.
Când Florica ieși din cameră și ne văzu, încremeni.
— Ce-ai spus? întrebă Sorin.
— Nimic.
— Repetă.
— Ai auzit greșit.
Maria apăru imediat.
— Las-o în pace!
Sorin se uită când la sora lui, când la mama lui.
— Voi ați pus boxerii acolo?
— Nu! strigă Maria.
Florica începu să plângă.
— Eu n-am vrut!
Maria îi aruncă o privire tăioasă.
— Taci!
Dar era prea târziu.
Sorin se apropie de mama lui.
— Ai încercat să mă faci să cred că soția mea mă înșală?
Maria ridică bărbia.
— Am încercat doar să-ți deschid ochii.
— Cu o minciună?
— Femeia asta te-a întors împotriva propriei familii!
Am simțit cum îmi ard obrajii.
— Care familie, Maria? Cea care ascunde lenjerie bărbătească în dormitorul meu?
— Tu ai venit aici cu mâna goală!
— Am venit ca soția fiului tău.
— Exact. Soția. Nu stăpâna casei.
Sorin izbucni:
— Mamă, ajunge!
Maria se întoarse spre el.
— Pentru asta te-am crescut? Ca să ridici vocea la mine pentru ea?
— „Ea” este soția mea.
Maria râse amar.
— Până vin rezultatele.
Sorin o privi lung.
— Da. Până vin rezultatele.
Trei zile mai târziu, rezultatele au sosit.
Ne-am adunat din nou în aceeași curte.
De data aceasta nu mai era nimic de sărbătorit.
Petru insistase ca plicurile să fie deschise în fața tuturor celor care fuseseră prezenți atunci când eu fusesem acuzată.
— Dacă Elena a fost umilită în fața familiei, atunci și adevărul trebuie spus în fața familiei.
Primul rezultat era al Marei.
Sorin îl citi.
Apoi îl mai citi o dată.
Probabilitatea de paternitate era de peste 99,99%.
Mara era fiica lui.
Maria murmură:
— Bine. Atunci totul s-a terminat.
Petru luă al doilea plic.
— Nu.
Maria se ridică.
— Nu mai este nevoie.
— Pentru mine este.
— Petru…
— Stai jos.
El deschise plicul.
Am văzut exact momentul în care a înțeles ce scria acolo.
Nu a țipat.
Nu a lovit masa.
A rămas pur și simplu nemișcat, ținând foaia în mâini.
Sorin se apropie.
— Tată?
Petru îi întinse rezultatul.
Sorin îl citi.
Fața i se schimbă.
— Mamă…
Maria începu să plângă.
— Eu te-am crescut!
Sorin ridică privirea.
— Ce înseamnă asta?
Petru răspunse în locul ei.
— Înseamnă că, biologic, nu ești fiul meu.
Sorin se lăsă pe un scaun.
Florica își duse mâna la gură.
Maria încercă să se apropie de Petru.
— Eram tânără. Tu erai plecat cu lunile. Am făcut o greșeală.
Petru o privi.
— O greșeală?
— S-a întâmplat o singură dată.
— Și apoi ai mințit timp de patruzeci de ani.
— Dar tu l-ai crescut!
Petru arătă spre mine.
— Și ieri ce spuneai despre copilul Elenei?
Maria tăcu.
— Spune!
— Eram furioasă.
— Nu. Spune ce ai spus despre „sângele străin”.
Ea nu răspunse.
Petru se apropie de Sorin.
— Uită-te la mine.
Ochii lui Sorin erau umezi.
— Tată…
— Eu te-am ținut în brațe când aveai febră. Eu te-am dus la școală în prima zi. Eu te-am învățat să conduci. Eu am fost lângă tine când s-a născut fiica ta.
Arătă spre rezultatul ADN.
— Hârtia asta îmi spune de la cine ai primit sângele. Nu-mi spune cine ți-a fost tată.
Maria începu să plângă și mai tare.
Petru se întoarse spre ea.
— Dar despre tine îmi spune suficient.
Pentru prima dată, nimeni nu se grăbi să o consoleze.
Apoi Sorin veni spre mine.
— Elena…
— Nu.
— Lasă-mă măcar să vorbesc.
— Ai vorbit destul la masă.
Își coborî privirea.
— Eram furios.
— M-ai strâns de braț.
— Știu.
— Ai vrut să mă dai afară.
— Mama…
— Nu mai spune „mama”.
Se opri.
— Mama ta a mințit. Dar tu ai ales să o crezi.
— Erau boxerii…
Am râs amar.
— Exact. O pereche de boxeri aruncată pe masă a valorat pentru tine mai mult decât cincisprezece ani în care am dormit lângă tine.
Nu răspunse.
— Știi care a fost partea cea mai urâtă, Sorin? Nici măcar nu m-ai întrebat dacă era posibil. Nu te-ai uitat sub pat. Nu te-ai întrebat de unde apăruseră boxerii. Ai văzut cum mama ta mă umilea și ai ales imediat să fii de partea ei.
Mara se lipi de mine.
Sorin se uită la ea.
— Ce facem acum?
— Eu și Mara plecăm.
— Pentru cât timp?
— Pentru totdeauna.
Ridică brusc capul.
— Divorțezi de mine pentru o ceartă?
— Nu divorțez pentru o ceartă.
M-am apropiat de el și am vorbit calm.
— Divorțez pentru că atunci când cineva a încercat să-mi distrugă demnitatea, soțul meu nu a stat lângă mine. A stat lângă persoana care încerca să mă distrugă.
Maria izbucni:
— Vezi? Asta a vrut de la început!
Sorin se întoarse spre ea.
— Taci.
Maria încremeni.
— Ce-ai spus?
— Am spus să taci.
— Eu sunt mama ta!
Sorin ținea încă rezultatul ADN în mână.
— Iar ea era soția mea.
Maria nu mai avu nimic de spus.
Mi-am luat geanta.
La poartă, Petru m-a oprit.
— Elena.
M-am întors.
— Îmi pare rău că nu am oprit nebunia asta încă de la primul cuvânt.
Am dat din cap.
Nu aveam nevoie de un alt discurs.
Două săptămâni mai târziu, eu și Mara ne-am mutat într-un apartament mic din Pitești.
Am depus actele de divorț.
Sorin a încercat să mă convingă să mă întorc, dar decizia mea era luată.
Petru a continuat să păstreze legătura cu Sorin. Pentru el, Sorin rămânea fiul pe care îl crescuse.
Maria însă își pierduse puterea asupra familiei.
Florica recunoscu în cele din urmă că ea cumpărase boxerii la cererea mamei sale. Planul fusese simplu: să provoace un scandal suficient de mare încât Sorin să mă alunge din casă, iar Maria să demonstreze încă o dată că ea avea ultimul cuvânt în acea familie.
Numai că alesese cea mai proastă armă posibilă.
**Sângele.**
Pentru că atunci când Maria a cerut ca fiica mea să dovedească cui îi aparține, o fetiță de opt ani a pus cea mai simplă întrebare dintre toate:
**„Dacă sângele este atât de important, de ce nu îl verificăm pe al tuturor?”**
Întrebarea aceea nu mi-a distrus familia.
**Doar a scos la lumină ceea ce era deja distrus de mult.**
